Un e-book de 60 de pagini cu pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a estima bugetul afacerii tale.
Plus fișiere editabile, în format Excel, gata de completat.

Plus fișiere editabile, în format Excel, gata de completat.
Cu toții ne dorim dezvoltarea accelerată în business. Dar gândește-te câte lucruri implică. Angajări, produse sau servicii noi, stocuri, logistică, canale de vânzare, customer service, marketing, tehnologie, încasări, plăți, rezerve de dezvoltare, procese, training, schimbări etc. Halucinant, nu? Nu e deloc ușor să gestionezi o astfel de situație.
În plus, toate acestea presupun cash. Dacă nu planifici tot demersul, poți fi în situația în care nu reușești să ajungi la destinație din lipsa combustibilului. E nevoie să te asiguri ca ai suficient cash pentru plățile operaționale care să susțină această dezvoltare. De aceea, e nevoie să bifezi câteva lucruri înainte.
Analizând cu atenție situația actuală, întreabă-te întâi dacă este cel mai bun moment pentru dezvoltarea accelerată. Care sunt problemele în firma ta acum? Ai probleme de cash, de personal, de stocuri? Fă o analiză a vânzărilor, a cheltuielilor operaționale, a creanțelor, a stocurilor și a resurselor pe care le ai. Dacă stocurile și activele blochează o bună parte din cash, ia măsuri de control al cash-ului, înainte de dezvoltare. Asigură-te că ești în controlul cash-ului. Asta te va ajuta să eviți problemele legate de lichiditate în viitor, ca atunci când faci planificarea cash-ului să știi când e cel mai potrivit moment să angajezi, când accelerezi producția sau achizițiile, când investești în tehnologia necesară dezvoltării.
Parcurgând etapele de planificare a strategiei, despre care am scris în unul dintre articolele anterioare, vei înțelege care sunt oportunitățile, riscurile și îți vei stabili prioritățile. Strategia va rezulta în urma analizei atente a situației economice, a pieței tale, a competitorilor, a resurselor pe care le ai și de care ai nevoie. În plus, implică și o doză de creativitate, ca să găsești soluții unice pentru creșterea businessului tău. Fii la curent cu bunele practici din domeniul tău, dar încearcă și lucruri atipice. Însă asigură-te că pentru toate acestea îți dimensionezi corect necesarul de cash pe tot parcursul fazei de dezvoltare, fie că vorbim de surse interne sau externe sau o combinație a acestora.
Firmele în dezvoltare accelerată pot fi considerate riscante de către bănci sau de alte instituții financiare. De aceea trebuie să te asiguri că ai control asupra datoriilor ca să fii perceput în continuare ca un client viabil.
Dacă vrei să afli mai multe despre indicatorii afacerii tale și despre cum urmărești bugetul de venituri și cheltuieli intră aici și vei primi un mini-curs gratuit despre Cum îți planifici bugetul și cum controlezi banii afacerii tale.