Te felicit! Pentru afacerea pe care ai deschis-o.
Mulți antreprenori sunt însă prea ocupați să-și câștige existența și, de multe ori, au sentimentul că nu reușesc să-și controleze afacerea. Dacă citești acest material, probabil și tu te numeri printre ei.
❓ Ți-ar plăcea să știi care dintre produsele sau serviciile tale sunt neprofitabile și să folosești resursele și timpul alocat lor fie ca să le îmbunătățești fie, pur și simplu, să le elimini și să le înlocuiești cu altele profitabile?
❓ Sau care ar putea fi profitul și cash-ul tău peste 6 sau 12 luni și care sunt cei mai profitabili clienți ai tăi?
❓ Sau care este cel mai bun moment să-ți retragi dividendele fără să afectezi bunul mers al afacerii?
Încă de la început te asigur că, dacă știi să-ți construiești și să-ți urmărești bugetul de venituri și cheltuieli, cifrele îți vor spune foarte multe și atât de clar încăt vei ști ce decizii să iei ca să obții rezultatele pe care le aștepți.
Bugetul nu este doar un instrument.
Este o forţă de creştere a afacerii.
Îți voi trimite 4 materiale (primul fiind acesta), conectate între ele, care te vor ajuta să înțelegi cum poți să-ți controlezi cifrele afacerii cu ajutorul bugetului de venituri și cheltuieli.
Vor fi sfaturi concrete, bazate pe experiența mea de management de peste 20 de ani, dar și pe însoțirea, în calitate de consultant, a altor antreprenori ca tine. Am credința ca aceste sfaturi îți vor da încrederea și structura pentru a-ți urma pasiunea și visele.
Rezultatul? Vei putea modifica esențial rezultatele, fiind atent la câteva cifre. N-o să te mai simți niciodată dezorientat uitându-te la toate cifrele afacerii, într-un tabel Excel. Le vei putea compara ușor și-ți vor spune unde sunt problemele.
Deprinzând abilitatea de a-ți construi, analiza și monitoriza bugetul, cu ajutorul unor instrumente validate și a bunelor practici, te dezvolți întâi TU, ca apoi să poți dezvolta AFACEREA.
Am învățat să cresc afacerea cu ajutorul bugetului
Și eu am trecut prin aceste frământări.
Afacerea pe care o conduceam era într-un moment critic atunci când am semnat contractul cu o firmă foarte mare. Aveam un singur contabil și un program rudimentar de contabilitate și, dintr-odată, începusem să emitem zeci de facturi pe săptămână, fiecare cu 2-3 termene de plată care trebuiau urmărite foarte atent. Aveam mulți parteneri, fiecare cu condițiile lui de lucru.
Era un calvar să urmărim toate aceste intrări și ieșiri fără un sistem care să ajute. În plus, aveam multe stocuri, logistică, comenzi.
Am crescut ușor echipa, însă în momentul în care în echipa noastră a venit un senior financiar, cu multă experiență, mi-am dat seama cât de util este să folosești bugetul ca să conduci o afacere. Și cum poți să-ți fundamentezi deciziile și acțiunile tale pe cifrele afacerii.
Am învățat cum să planific în detaliu bugetul firmei pe linii de business, pe activități, pe produse, atât veniturile, cât și cheltuielile, astfel încât – pe baza acestora – să putem lua deciziile cele mai potrivite și, foarte important, să planificăm fluxul de numerar, pentru a putea anticipa resursele financiare necesare dezvoltării.
Cele mai de succes companii din lume folosesc bugetul ca pe un instrument de planificare. Business-ul de 8 cifre în eur pe care l-am condus, a folosit acest instrument, pentru a ajunge de la zero la poziția de leader de piață, trecând prin criza din 2008.
Ghidul tău de construire și planificare a bugetului afacerii
Sunt Mariana Jderu, consultant de management.
Timp de peste 20 ani am făcut sute de variante de bugete, de planuri financiare si de afaceri, în diferite scenarii, de la cele mai sumbre la cele mai optimiste. Pentru afaceri mici, dar și pentru afaceri cu 8 cifre în eur.
Și îți spun că este o abilitate care se poate învăța.
Poți învăța să “citești” cifrele din buget și să-ți fundamentezi deciziile ca să securizezi și să dezvolți o afacere.
Viziunea mea este să te ajut să îți atingi scopul, potențialul maxim al afacerii tale, înțelegând și controlând povestea cifrelor din afacerea ta. Să îți ofer instrumentele, resursele concrete și bunele practici pentru a-ți coordona detaliile financiare, astfel încât să te bucuri și să trăiești din plin călătoria spre scopul tău suprem.
Există o metodă structurată de a construi, analiza și planifica bugetul. E un instrument testat, care se învață și se exersează.
Îmi voi folosi toată înţelepciunea şi cunoştinţele ca să te ajut să înţelegi forţa uriaşă pe care bugetul o poate avea în afacerea ta.
Ce vei obține?
Vei vedea că e fascinant! Când privești afacerea prin prisma bugetului vei avea o imagine diferită, mai completă și mult mai clară asupra firmei tale. Vei vedea cât de mult te ajută să iei decizii calculate și asumate.
💲 Vei ști ce venit și ce profit obține firma ta în fiecare lună a următorului an;
💲 Vei ști care este marja brută a firmei și a categoriilor de produse sau clienți;
💲 Care sunt cheltuielile fixe, operaționale, optime pentru firma ta;
💲 Când și ce valoare a dividendelor poți retrage fără a pune în pericol operațiunile firmei;
💲 Ce cash este necesar în fiecare lună și care cum poți face să îl îmbunătățești;
💲 În ce zi a lunii atingi punctul zero sau punctul critic, când veniturile sunt egale cu cheltuielile;
💲 Vei şti să evaluezi un buget şi să dai feedback echipei tale.
Odată ce știi cum se construiește și începi să centralizezi toate informațiile, poți observa trenduri ale veniturilor, ale cheltuielilor cu marfa, ale cheltuielilor fixe, poți face analize, dar și asumpții și simulări de scenarii ca să vezi cifrele lunilor care vor urma, atât pentru cash cât și pentru profit.
Să poți spune, spre exemplu:
“Anul acesta marja noastră de profit este 10% , cu 20% mai mare față de anul trecut. Din istoricul nostru și din datele pe care le avem din piață, putem crește cu 10 % până la sfârșitul anului următor. Putem face asta crescând cu 10 % cantitatea vândută, cu 5% prețul, scăzând cu 8 % cheltuielile cu marfa, în timp ce cheltuielile fixe sunt optimizate.
sau
“La nivelul actual al veniturilor trebuie să reducem cheltuielile operaționale cu 20%, altfel în 6 luni cash-ul operațional va fi Zero și afacerea nu va avea din ce să se susțină.”
sau
“Dacă avem cheltuielile fixe X si cele variable Y, știm că în ziua Z a lunii atingem punctul critic, acela în care vânzările sunt egale cu cheltuielile; dupa aceea tot ce producem până la sfârșitul lunii este profit!”
sau
“Marja brută a produsului A este cu 30% sub marja brută medie a firmei. Pot optimiza rezultatele acestui produs sau îl elimin? Dacă optimizez cu x % toate produsele aflate sub marja bruta medie a firmei aș putea crește profitul cu y%”
Vei ști că profitul și cash-ul sunt două lucruri diferite. Poți avea profit, dar să nu ai cash. Și invers – poți avea cash, dar să nu ai profit. Ca să ai succes trebuie să le ai pe amândouă. Și vei mai ști că fără cash afacerea nu poate funcționa.
Cifrele îți vor arăta ce se întâmplă în afacerea ta și unde trebuie să-ți concentrezi atenția.
Iei decizii cu privire la investiții, angajări, clienți, furnizori și o mulțime de alte aspecte, pe baza indicatorilor firmei. Practic, este ca și cum conduci o mașină, cunoscând indicatorii de pe bord, semnificația semnelor și a luminițelor. Știi când trebuie să reduci viteza, când să accelerezi, când să alimentezi, etc. Dacă ești conștient de acești indicatori, iei deciziile potrivite, cu încredere.
“De ce să-mi bat capul?”
Unii antreprenori cred că nu trebuie să-și bată capul cu bugetul afacerii lor. Își conduc afacerea pur și simplu din instinct, fără să folosească indicatori, uneori chiar fără să cunoască cifra de afaceri și profitul, indicatorii cheie ai unei afaceri.
Poate fi ok pentru un magazin gestionat de o persoană, deși, și în acest caz, este important să cunoști cifrele exacte. Însă, în momentul în care firma ta începe să crească sau când ești în situații de risc, nu vei mai putea evalua corect cum merge afacerea doar bazându-te pe instinct.
Alți antreprenori îți fac planuri și dacă nu se întâmplă exact ca în plan consideră că jocul e pierdut. Fii pregătit că niciodată planul nu se întâmplă exact așa cum l-ai setat. Întotdeauna o să apară mici lucruri…sau mai mari.
Bine, o să-mi spui si atunci de ce să mai planific? Ideea este să ai un plan flexibil, care te ajută sa reacționezi mai ușor. Planificarea bine făcută înseamnă urmărire și revizuire ori de câte ori este necesar.
O soluție testată de a-ți controla afacerea
Fii unul dintre puținii care acționează diferit, structurat, cu claritate! Poți învăța să faci asta, pas cu pas. Ai toate șansele să reușești!
Dacă nu ai lucrat niciodată cu bugetul de venituri și cheltuieli, nici nu ai cum să-ți imaginezi cât de mult te poate ajuta.
Știu că simți că lucrurile nu mai pot continua așa. Îți dorești să ai profit, un profit predictibil în fiecare lună, care să permită creșterea afacerii. Îți dorești să nu te mai întrebi în ziua de salarii de unde iei bani să le plătești sau cum îți plătești chiria. Îți dorești să-ți conduci afacerea controlând-o fără stres, cu încredere, ajutându-te de instrumente testate, cu adevărat utile. Să simți că lucrurile se mișcă în direcția pe care ți-o dorești.
Îți ofer o soluție care funcționează și prin care îți controlezi banii afacerii și o dezvolți.
Acum poţi învăța chiar tu abilităţile esenţiale de a controla banii afacerii tale. Planificând bugetului afacerii tale.
Voi descrie 4 etape în planificarea bugetului:
1. Viziunea – unde vrei să ajungi, care este scopul tău, cum vezi tu afacerea în viitor?
2. Stabilirea P&L- ului la nivelul firmei și la nivelul fiecărei linii de business, categorii de produse/servicii sau la nivel de produs.
3. Stabilirea Cash-Flowului pentru a asigura necesarul de cash al firmei.
4. Urmărirea principalilor indicatori, absolut necesari, care se calculează pe baza bilanțului.
Voi dezvolta aceste etape și vei vedea cum poți să modifici rezultatele, doar fiind atent la câteva cifre.
În următorul material îți voi arăta cum au devenit alți antreprenori încrezători în deciziile lor, folosind bugetul de venituri și cheltuieli.
În încheiere, te rog să-mi scrii cum iei tu deciziile în business-ul tău acum? Îți urmărești cifrele și te folosești de ele pentru a lua decizii?
Aștept cu nerăbdare să-ți ofer acces la cunoștintele mele, care sper să te ajute să-ți controlezi afacerea!